Mă uit încântată la toți oamenii din jurul meu și la bagajele lor frumoase. Până acum puțin peste două luni, nu mai văzusem un aeroport, excluzând, evident, cărțile poștale cu fațada exterioară a Aeroportului Otopeni. Se face îmbarcarea și ajung în avion. Cu nemarginită părere de rău părăsesc Bruxelles.

Am locul de lângă culoar. Aș fi preferat unul la fereastră, dar ghișetista de pe Zaventem mi-a spus că, din păcate, pe ultimul tocmai l-a dat. Geanta e sus, în compartimentul de deasupra scaunelor. Ascult bâzâitul aerului condiționat și mă uit la speteaza scaunului din față. Peste câteva ore voi fi în București. Nu mi-am văzut familia de două luni și ceva.

- Excusez-moi, mademoiselle, aud lângă mine. O damă îmi face semn că vrea să se așeze. Are locul de la fereastră, norocoasa. E îmbrăcată într-un tricou negru, cu decolteu la spate, și un fel de brâu de paiete aurii, lucind metalic și oriental, lat de două palme. Încerc inutil să identific parfumul dulceag cu care îmi sensibilizează nările.

Decolă fără probleme. Ecranul din față mă informează că avionul a ajuns la cele zece mii de metri ai plafonului de zbor și că mai avem două ore și cinci minute până la destinație. Motoarele zumzăie monoton, iar avionul se înclină ușor spre dreapta. Biing! Semnalul luminos din tavan dispare, iar lumea începe să își desfacă centurile de siguranță.
Vecina de călătorie se uită plictisită pe geam. O stewardesa fleșcăită și cu figură de piatră împinge pe culoar căruciorul cu băuturi: o cafeluță, un suc? Știam că nu-i cu bani, dar mă temeam să abuzez și să cer două produse, așa că am renunțat la sucul meu în favoarea unei sticluțe mici de Murfatlar pe care am pitit-o in geantă, pentru tata.

- Dumneavoastră? o întreabă stewardesa pe dama de lângă mine, care se uita la ea întrebător. După o mică pauză, stewardesa repetă în franceză:

- Voulez-vous boire quelquechose?

- Oui. Une Coca s'il vous plait, mais bien fraiche, răspunde dama, cu un ton monoton, ca de moștenitoare a imperiului Hilton.

Pffssss... Lichidul roșiatic ajunge în paharul asezat pe masuța rabatabila. Cucoana bea o înghițitură.

- Qu'est-ce qu'il fait chaud ici, oftează dama, și începe să-și facă vânt cu Ghidul Companiei Tarom, ediția de vară, găsit în buzunarul de pe spătarul scaunului.

Din păcate, fatalitatea n-o lasă să se răcorească prea multa vreme. Marginea ghidului atinge paharul de plastic care își împrăștie conținutul lipicios pe superbul brâu auriu al bluzei cucoanei. Onorabila doamna privestă câteva secunde dezastrul, vânătă la față. Aruncă ghidul pe jos, după care răcnește:

- F***-i! Băga-mi-aș p*** în p***a și morții mă-sii!!