Negustorul de Timp

Moș Cruceanu trebuie să fi fost un Negustor tainic de timp. Niciodată nu m-aș fi gândit că simplul lui nume îmi poate reflecta pe partea interioară a ochelarilor imaginea magică a unui Înger cu gust de alviță. Moș Cruceanu era vânzător ambulant de Amintiri și am convingerea că el încă face asta.

Moș Cruceanu făcea afaceri mărunte, dar curate În Adjudul anilor ‘80-’90. Înghețată de vanilie Și cacao, În cornete din vafă, 1 leu cel mic și 3 lei cel mare. Spre sfârșitul epocii făcea chiar cu aromă de ness.

Făcea moșul și alviță cu o stafidă În mijloc, făcea și acadele în formă de ardei iute pe băț de chibrit, făcea și bomboane din acadele lungi tăiate bucățele, ambalate în pungulițe de nailon.
Mai țineți minte tararișca lui cu minunății?! Un gând nu-mi dă pace. Nemaiîntâlnind nicăieri o astfel de tonetă de înghețată, mă întreb dacă nu cumva era făcută de el însuși. Nu-mi aduc aminte dacă avea pedale sau o plimba împinsă.

Ce delicioasă mai era înghețata la cornet, cornet pe care mult timp eu îl aruncam crezând că era din carton și mă străduiam să-mi strecor limba în interior după ea! Îmi intra înghețata până-n creieri, dar papilele-mi-atingeau Nirvana. Cel mai dor însă, mi-e de ciubucul în formă de ardei iute, roșu sau verde.
Mai știți că moșul nu avea o lingură specială pentru a desprinde înghețata în cupe, ci o spatulă pe care o “ștergea” tacticos de marginea cornetului?!

Lui Moș Cruceanu îi mulțumesc pentru zâmbetul lui șugubăț pe care mi-l aduc aminte dacă închid ochii, pupa-i-aș eu obrajii lui bucălați.

8 comentarii:

zen1966 spunea...

N as fi putut scrie mai bine decat ai facut o tu...Mos Cruceanu ramane viu intr un timp improbabil, amestecat cu aroma copilariei si cu aminitrea timpului trecut....

zen1966 spunea...

Mariana Pop, mi au placut f mult articolele d voastra.Va rog mult , daca vreti bineinteles sa va inscrieti pe pagina creata de mine pe Fbook "Adjud, orasul copilariei mele".Mi ar place sa scrieti articole acolo.F frumos povestit.Multumesc .

Unknown spunea...

Vă foarte mulțumesc pentru apreciere și pentru invitație. Cu drag accept.

Corina spunea...

Dar cine il poate uita pe Mos Cruceanu? Si alvita lui lipicioasa si cu siguranta mai buna decat nuga vanduta la Paris? Inghetata lui cu gust de vanilie adevarata pe care nu o scotea din congelator dimineata ca sa o vanda ci era 'batuta' pe gheata pana prindea consistenta aia stiuta de el. Se oprea cu ghereta lui, undeva pe strada mare, la coltul cu libraria...Din cate imi amintesc, toneta avea doua roti si el o impingea. Ce amintiri!

zen1966 spunea...

Multumesc pt intrarea in grupul nostru, Maricicu lui nea Florica,sunt onorata....continuati sa scrieti..;aveti talent

Unknown spunea...

Cu mare drag am aderat la grup și sper ca gândul meu bun să aducă ceva bucurie și lacrimi tuturor "copiilor" membri.

Unknown spunea...

Vă mulțumesc pentru toate vorbele și amintirile frumoase despre tatăl meu, și despre frumoasa meserie pe care mi-a lăsato moștenire, și vă promit că în scurt timp, toneta va fi în Adjud, acolo unde este locul. Cu respect pentru toți Adjudeni.

papi spunea...

L-am prins pe mos Cruceanu in anii 70, pina la pranz pe stara Mare, linga cofetarie, apoi dupa amiaza in parcul de la Casa de Cultura, aveam 5 ani.... Cred ca era inalt, sau asa il vedeam eu, brunet si avea o alunita pe obraz, parul pieptanat pete cap? Mai avea halvita, ciubuc si ardei ( 2 sortimente de ciubuc)

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.

Adauga blog - adauga articole
Backlink Gratis
Web-Links.ro
Checkpagerank.net
Bloguri, Bloggeri si Cititori