Alo!

Să tot fie vreo 8 ani de-atunci...

Natura a luat o decizie bizară și mă făcu mamă, deși conceptul părea a fi total incompatibil cu ființa mea. Dac-ar fi să vă povestesc primele trei luni din această stare de agregare, n-ar mai face nimeni copii și n-ar mai avea cine să-mi plătească mie pensie, deci n-o fac.

Evenimentul a coincis în mod straniu cu plecarea pe un teatru de război a fratelui meu. Sigur, fiecare cu beleaua lui, numai că a mea era, evident și întotdeauna, mai mare. Jalea pământului! Nopți nedormite, "buzunar" brodat pe burtă, brotac ultra-căcăcios și mega-plângăcios...

Sună fixul. Îmi șterg lacrimile ca să văd pe unde să pășesc și cu sărăcia-n brațe, răspund:
- Alo?!
O voce nazală de cumătră îmi latră-n cască:
- Rămâneți. Aveți legătura cu Afanistanul.
Surprinsă și uitând complet, latru și eu, imitând cucoana:
- Și ce pielea mea legatură să am eu cu Afganistnul!?, dar cucoana se volatilizase.
În schimb, pe fir era deja altcineva, timid ș usor speriat.

Atunci am primit cea mai frumoasă declarație de dragoste din toată viața mea:
- Voiam doar să-ți aud vocea, nimic mai mult...

1 comentarii:

Dragos Gros spunea...

E 85 este autostrada europeana Nord-Sud.

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.

Adauga blog - adauga articole
Backlink Gratis
Web-Links.ro
Checkpagerank.net
Bloguri, Bloggeri si Cititori