Calatoria

Aceasta este povestioara care mi-a câștigat șansa de a-mi crea propria ciocolată, la un concurs inițiat de Lumea Mare.


Ehe, să tot fie vreun veac de-atunci, dar un veac cu gust suav de unt de cacao.
Poate nu întâmplător, cea mai frumoasă vacanță a mea și-a desfăcut aripile în țara ciocolatei, Belgicuța, în vara ce făcea trecerea de la liceu la universitate.
Pentru întâia oară plecam de-acasa singură, curioasă, dar timidă. Plecam spre un tărâm unde nu cunoșteam pe nimeni. De fapt, eu cunoșteam pe cineva, că la el ma duceam… Urma să-mi petrec vacanța de vară la JF, prietenul meu de corespondență, pescuit cu câțiva ani în urmă din caseta cu adrese de copii din Revista Pif.
Vacanța vieții mele a început la scurt timp după ce avionul ce mă purta a aterizat la Bruxelles. Sunt așteptată de doua ființe magice, mamă si fiu, și purtată preț de vreo oră pe o autostradă cum numai 

în serialul Dallas mai văzusem.
Vraja și-a făcut efectul total când am ajuns acasă la ei, în Waterloo, unde în ușă am fost întâmpinata de Magicianul Batran, cu un pahar cu o guriță de Murfatlar. Din casă se auzea Gheorghe Zamfir. Oameni care nu văzuseră decât o poză cu mine și care știau doar că sunt româncă…
Vacanța perfectă va începe întotdeauna pentru mine cu “o gurița de Murfatlar si o urechiușa de Zamfir”.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.

Adauga blog - adauga articole
Backlink Gratis
Web-Links.ro
Checkpagerank.net
Bloguri, Bloggeri si Cititori